Întrebări frecvente
Întrebări frecvente
Răspunsuri scurte la lucrurile pe care le caută toată lumea.
Câte taxe plătește un PFA în 2026?
Un PFA în sistem real plătește impozit pe venit de 10%, CAS de 25% (doar peste 12 salarii minime) și CASS de 10% din venitul net, între limitele de 6 și 72 de salarii minime. Rata efectivă totală este de obicei între 25% și 40% din venitul net, în funcție de mărimea venitului. Media lunară o vezi cu calculatorul de salariu PFA.
CAS și CASS se scad din impozit?
Nu se scad din impozit, ci din baza de calcul a impozitului. CAS se deduce integral. CASS se deduce doar până la nivelul aferent venitului net efectiv: dacă venitul e sub 6 salarii minime și plătești contribuția completată până la baza minimă de 2.430 lei, diferența adăugată nu este deductibilă (art. 174 alin. 6). La venit net 10.000 lei, deductibili sunt 1.000 lei, nu 2.430, deci impozitul e 900 lei.
Dacă am pierdere sau venit zero, datorez CASS?
Nu. Persoanele care înregistrează pierdere fiscală sau venit net anual egal cu zero din activități independente nu datorează CASS (art. 174 alin. 1-2 din Codul fiscal). Poți opta voluntar pentru plată, la baza de 6 salarii minime, ca să fii asigurat. Regula se aplică pierderii — nu venitului mic dar pozitiv, unde datorezi minimul de 2.430 lei. Pentru venit pozitiv, suma exactă e în calculatorul de CASS.
Dacă sunt și angajat, mai plătesc CASS la PFA?
Da, dar poate fără completarea până la baza minimă. Nu contează existența contractului, ci nivelul veniturilor: dacă ai încasat salarii de cel puțin 24.300 lei brut într-un an, cumulat de la toți angajatorii, datorezi doar 10% din venitul net efectiv al PFA-ului. Sub acest nivel, completarea până la 6 salarii minime se aplică în continuare. Condițiile complete sunt pe pagina despre CASS fără venituri.
Când devin plătitor de TVA?
Când cifra de afaceri anuală depășește 395.000 lei. Înregistrarea trebuie cerută imediat, iar TVA se aplică chiar operațiunii care a depășit plafonul. Verifică-ți cifra cu calculatorul de plafon TVA.
Care este plafonul pentru microîntreprindere în 2026?
100.000 €, adică 509.850 lei la cursul BNR de la finalul lui 2025. A fost redus de la 250.000 €. La depășire treci la impozit pe profit de 16% din trimestrul respectiv. Compară formele cu calculatorul PFA sau SRL.
Trebuie neapărat angajat la micro-SRL?
Nu. Condiția se îndeplinește și cu un contract de mandat pentru administrator, remunerat cel puțin la nivelul salariului minim brut (4.325 lei de la 1 iulie 2026). Nu necesită contract de muncă și nu se înregistrează în REGES.
Cât se plătește pe dividende în 2026?
Impozitul pe dividende este 16% pentru distribuirile din 2026, majorat de la 10%. La el se adaugă CASS, datorată dacă totalul veniturilor din investiții, chirii și alte surse (art. 155 alin. 1 lit. c-h) atinge 6, 12 sau 24 de salarii minime — se plătesc 10% din pragul atins. Venitul din PFA NU intră în acest cumul: are bază proprie, deci cine are și PFA și dividende datorează CASS de două ori. Atenție: încadrarea în prag se face pe dividendele plătite DIMINUATE cu impozitul reținut, nu pe brut. La 25.000 lei brut, suma care contează e 21.000 lei, deci sub pragul de 24.300. Calculul complet e la impozitul pe dividende.
Până când se depune Declarația Unică?
Până la 25 mai a anului următor, pentru veniturile realizate în anul încheiat. Tot atunci se plătesc impozitul, CAS și CASS. Declarația estimativă a fost eliminată. Suma o estimezi cu calculatorul pentru Declarația Unică.
Ce se întâmplă dacă depășesc plafonul normei de venit?
Dacă încasările depășesc 25.000 € într-un an, treci obligatoriu la impozitare în sistem real începând cu anul fiscal următor. Anul în care s-a produs depășirea rămâne impozitat la normă.
PFA sau SRL — care e mai avantajos?
Depinde de venit. La venituri mici câștigă PFA-ul, pentru că SRL-ul are costuri fixe (administrator remunerat, contabilitate). În zona de mijloc câștigă micro-SRL-ul. La venituri foarte mari PFA-ul redevine competitiv, pentru că CASS se plafonează. Comparația exactă se face pe cifrele tale.
Datele mele sunt în siguranță?
Calculatoarele rulează integral în browserul tău. Sumele introduse nu ajung pe niciun server, nu se salvează nicăieri și dispar când închizi pagina. Nu îți cerem cont și nu folosim urmărire publicitară.
Netto înlocuiește contabilul?
Nu. Netto oferă estimări ca să înțelegi din timp ce datorezi și să pui banii deoparte. Nu ține contabilitate, nu depune declarații și nu te reprezintă la ANAF. Pentru situații particulare, consultă un contabil autorizat.
Nu ai găsit răspunsul?
Scrie-ne la contact@netto.finance. Dacă întrebarea revine des, o adăugăm aici.
Cât poți cheltui fără să rămâi dator la ANAF? Calculatorul de aici îți dă cifra pe un an întreg. Aplicația Netto ți-o ține la zi tot anul, pe măsură ce încasezi și cheltuiești.